JUDECATA ACTUALEI CIVILIZAȚII

În Evanghelie este scris și că: „Dumnezeu... a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta... ” (Fp. Ap. 17:30-31) În preajma acelei zile de judecată se vor întâmpla câteva evenimente pregătitoare, care, ca niște semne, vor avea darul să ne spună că Ziua este aproape.

Primul eveniment va fi întoarcerea lui Israel acasă. Emanciparea Ierusalimului va fi semnul de debut al evenimentelor de la sfârșit. Aș doilea lucru ce se va întâmpla, simultan cu reprimirea evreilor, va fi, strâmtorare printre neamuri. Popoarele lumii vor trece printr-o perioadă de criză multiplă nemaiîntâlnită. Pe fondul acesta puterile cerului vor fi clătinate. Ceace înseamnă că Biserica Domnului Isus va fi răpită la cer, iar Satan și îngerii lui vor fi aruncați pe pământ. Despre toate aceste evenimente vorbește Apocalipsa 6.

Înainte ca Dumnezeu să declanșeze judecată lumii acestea, i se va permite celui rău, pentru o scurtă perioadă de timp, să-și înstaureze împărăția pe pământ, lumea antihristică de care vorbește toată Scriptura. Când răul va ajunge la culme, Dumnezeul Atotputernic va pune mâna pe puterea Lui cea mare și va începe să împărățească. Cele 7 trâmbițe și cele 7 urgii, cu care se va isprăvi mânia lui Dumnezeu, despre aceasta vorbesc, despre judecată asupra lumii de astăzi. Domnul a binevoit să ne facă de cunoscut, deci, să facem cunoștință cu judecata lui Dumnezeu asupra lumii de astăzi.

Cele 7 trâmbițe

PRIMA TRÂMBIȚĂ: „Îngerul dintâi a sunat din trâmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte a pământului a fost arsă, și a treia parte din copiaci au fost arși, și toată iarba verde a fost arsă” (Apocalipsa 8:7)

A DOUA TRÂMBIȚĂ: „Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare sa făcut sânge; și a treia parte din făpturile, care erau în mare și aveau viață, au murit; și a treia parte din corăbii au pierit.” (Apocalipsa 8:8-9)

A TREIA TRÂMBIȚĂ: „Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin”; și a treia parte din ape sau prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.” (Apocalipsa 8:10-11)

A PATRA TRÂMBIȚĂ: „Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare, și a treia parte din lună, și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei, și noaptea deasemenea.” (Apocalipsa 8:12-13)

A CINCEA TRÂMBIȚĂ: „Îngerul al cincelea a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului, și a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieșit niște lăcuste de pământ. Și li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuie cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înțeapă pe un om. În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, și n-o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei~&."_~ (Apocalipsa 9:1-12)

A ȘASEA TRÂMBIȚĂ: „Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înainta lui Dumnezeu, și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legați la râul cel mare Eufrat!” Și cei patru îngeri, care stau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni... ” (Apocalipsa 9:13-19)

A ȘAPTEA TRÂMBIȚĂ: „Îngerul, al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor... ” (Apocalipsa 11:15-19)

Aflând de aceste urgii, gândul te duce la Cele zece urgii cu care a lovit Dumnezeu Egiptul antic. Cunoașteți! Evreii erau robii egiptenilor de mai multe de 400 de ani. Pe vremea lui Moise, Domnul a intenționat să-i elibereze din robie și să-i ducă în Canaan, în teritoriile promise lui Avram. Faraon, împăratul Egiptului, s-a opus eliberării evreilor. Pe fondul acesta, Dumnezeu își întinde mâna asupra Egiptului și îi scoate pe evrei de acolo prin mari judecăți. (Exodul 7:1- 11:10)

Putem privi la aceste urgii aduse asupra egiptenilor ca la o anticipare a judecăților pregătite pentru lumea noastră. Deasemeni, putem privi la aceste urgii și ca la un mod de manifestare a dreptății lui Dumnezeu la modul general.

O SUBLINIERE NECESARĂ

Urgiile pustiitoare pe care le va aduce Dumnezeu pe pământ în zilele din urmă au o justificare, sau sunt rodul unor capricii divine?

Dacă ne întoarcem în Egipt vedem că acea generație se făcea vinovată de cel puțin două păcate mari: idolatrie și comportament abuziv față de evrei, poporul Domnului. Anticipând ceea dea zecea urgie, uciderea tuturor întâilor născuți din țara Egiptului, Domnul îi spune lui Moise: „voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului.” (Exodul 12:12) Apoi, șederea evreilor în Egipt a însemna robie. Dacă te gândești puțin ce înseamnă acest lucru înțelegi. Egipteni nu ar fi dorit niciodată să renunțe la acest popor care le slijea gratuit. Dumnezeu, spune copiilor lui Israel: Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi de muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți.” (Exodul 6:6)

Da, judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă și foarte temeinic motivată! Mânia lui Dumnezeu, nu este ca și mânia noastră, capricioasă, este reacția normală a unui Dumnezeu sfânt la vederea răului.

ACUZAȚIILE:

Care sunt acuzațiile aduce oamenilor din ultimele generații? Să cercetăm Cartea Apocalipsa:

1) Apocalipsa 9:20-21 „Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de patră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curviile lor, nici de furtișagurile lor”

Deci, idolatrie și imoralitate generalizată. Și, în cuida judecății evidente, ne-pocăință.

2) Apocalipsa 11:18^a„și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!”

Întrebare: Cum prăpădesc oamenii planeta pământ? ...

3) Apocalipsa 19:2 „Pentru că judecățile Lui sunt adeărate și drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, și a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.”

Ca și în cazul evreilor din Egipt, Dumnezeu se răzbună pe neamuri pentru relele tratamente aplicată în istorie lui Israel și Bisericii.

Cele 7 urgii

„Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri, care aveau șapre urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu... Și am auzit un glas tare, care venea din Templu, și care zicea celor șapte îngeri: „Duceți-vă, și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 15:1-16:1)

PRIMUL POTIR:

Ce dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oameni, care aveau semnul fiare și care se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa 16:2)

AL DOILEA POTIR:

„Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.” (Apocalipsa 16:3)

AL TREILEA POTIR:

„Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge... ” (Apocalipsa 16:4-7)

AL PATRULEA POTIR:

„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare, și au hulit Numele Dumnezeului care are stâpânire peste aceste urgii, și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.” (Apocalipsa 16:8-9)

AL CINCILEA POTIR:

„Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiare. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere... ” (Apocalipsa 16:10-11)

AL ȘASELEA POTIR:

„Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților, care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, și din gura fiare, și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, și care se duc la împărații pământului între, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic... Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evriește se chiamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:12-16)

AL ȘAPTELEA POTIR:

„Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți, și cetâțile Neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furie mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, al cărei boabe cântărsc aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.” (Apocalipsa 16:17-21)

Există o primejdie atunci când citim partea aceasta din Scriptură. Primejdia este aceea de a privi la toate aceste evenimente cu superficialitate, și în felul acesta de a nu pricepe, sau a minimaliza, dimensiunea judecății divine. Observați vă rog ce spune Cuvântul printre altele: „Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare”; sau, „cetățile Neamurilor s-au prăbușit”; sau, „munții nu s-au mai găsit”.

Cred că aceste ultime urgii, și mai cu seamă cea dea șaptea, va fi atât de teribilă că va conduce la schimbări cosmice și geografice comparabile doar cu ceea ce s-a întâmplat pe vremea lui Noe. După consumarea ultimei urgii planeta pământ și viața în genera vor cunoaște o altă înfățișare. Prorocul Isaia ne ajută să înțelegem ceva din ceea ce se va întâmpla atunci, să înțelegem ceva din felul în care va arăta lumea după:

„... De la marginea pământului auzim cântând: „Slavă celui neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverșunează la jaf. Groaza, groapa, și lațul, vin peste tine, locuitor al țării! Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, și cel ce se rodică din groapă se prinde în laț; căci se deschid stăvilarele de sus, și se clatină temeliile pământului! Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, și nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oștirea de sus, iar pe pământ pe împrații pământului. Aceștia vor fi strânși ca prinși de război și puși într-o temniță, vor fi închiși în gherle, și, după un mare număr de zile, vor fi pedepșiți. Luna va fi acoperită de rușine, și soarele de groază; căci Domnul oștirilor va împărăți pe muntele Soinului și la Ierusalim, strălucind de slavă în fața bătrânilor Lui!” (Isaia 24:16-23)

Acela care în urmă cu două mii de ani a pus mâna pe lemnul Crucii pentru a aduce neprihănirea pe pământ, în viitor v-a pune mâna pe lopată pentru a curăți cu desăvârșire planeta pământ. Da, prin judecată va veni Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

„Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu, și vitele îngrășate, vor fi împreună, și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii, și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina bazilicului. Nu se va fce nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoper. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoace la El, și slava va fi locuința Lui.” (Isaia 11:6-10)

APLICAȚII:

Apostolul Petru, vorbind despre aceste lucruri, ca o concluzie aplicativă, întreabă creștinii: „Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi?” (2Petri 3:11) Cu alte cuvinte: știind toate aceste lucruri; ce trebuie să facem? Despre fiii lui Isahar se spune că: „se pricepeau în înțelegerea vremurilor”; dar și, „știau ce trebuie să facă Israel.” (1Cronici 12:32)

Permiteți câteva sugestii pe baza Scripturii, căci de ce folos ne-ar fi Cuvântul dacă nu și-ar găsi corespondent în viețile noastre:

-Să ne teme de Dumnezeu, să ne închinăm Lui și să ascultăm de El. Apostolul Ioan mai spune și asta: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, ... El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” Evanghelia aceasta este Evanghelia care a fost, este și va fi pentru totdeauna. Ea spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, ... ” (Apocalipsa 14:6-7; Eclesiastul 12:13-14)

-Să credem și să luăm în serios Cuvântul Domnului. Apocalipsa în întroducere, ca de altfel și în încheiere, spune: „Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea! ... Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate... Ferice de cel ce păzește cuvintele prorociei din cartea aceasta!” (Apocalipsa 1:3; 22:6-7)

-Să ne râvnim la pocăință. Întreaga revelația apocaliptică vorbește despre nevoia de pocăință, de întoarcere la Dumnezeu. „Fi plin de râvnă dar, și pocăiește-te! ... Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieții, și să intre pe porți în cetate!” (Apocalipsa 3:19b; 22:14)

-Să perseverăm în sfințenie. Zice Cuvântul: „... cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană, Și cine este sfânt, să se sfânțească și mai departe!” Petru, cel dintâi dintre ucenicii Domnului, spune: „purtare sfântă și evlavoiasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu.”(Apocalipsa 22:11b; 2 Petru 3:11-12)

-Deasemeni, Biblia spune: „bucurați-vă, tremurând.” (Psalmul 2:11) În contextul revelației apocaliptice asta înseamnă se ne bucurăm că „lumea”, acest sistem ostil lui Dumnezeu, va fi nimicită, iar locul îi va fi luat de Împărăția lui Dumnezeu. Pe de altă parte să empatizăm cu cei care vor fi nimiciți. În repetate rânduri întâlnim în Apocalipsa expresia: „Vai!” Lui Dumnezeu nu-i face plăcere să nimicească. Utați-vă la lacrimile vărsate de Domnului Isus privind Ierusalimul. Deci, să ne bucurăm că vine Împărăația, să plângem pentru cei ce pier.

-Ca și popor al Domnului să proclamăm, să strigăm: „Maranata!” Revelația apocaliptică se încheie cu aceste cuvinte: „Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Și cine aude să zică: „Vino~_!"&~Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:17,20)